apARTe: septembrie 2012

Joi, 20 septembrie 2012, vă invităm la vernisajul expoziţiei de pictură intitulate "Tablouri pentru ingineri" a Anei Maria Gruia. Evenimentul va avea loc în atelierul din Str. General Dragalina nr. 85, Cluj-Napoca, de la ora 19.

Proiectul expoziţional aduce în discuţie elementele formale care instaurează opera de artă, abordând polemic modalităţile de receptare şi înţelegere a artei de către publicul larg. Convenţiile artei sunt dezavuate ludic în cadrul unui vernisaj în care artistul se transformă atât în organizator cât şi în critic de artă, lămurind apoi pe deplin conceptul şi mizele proiectului.

Criticul de artă Ana-Maria Gruia:

Stimaţi invitaţi, dragi oaspeţi,

Aveţi astăzi în faţa dumneavoastră pe simeze un artist valoros. În ciuda implicării sale în diferite domenii (obţinând un doctorat în istorie, fiind angajat al Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei, membru în asociaţii cu profil artistic şi cultural), în ultimii zece ani, Ana-Maria Gruia a avut 13 expoziţii personale în România, Ungaria şi Slovenia, a participat la o serie de tabere internaţionale de artă şi a organizat târguri de artă.

Versatilitatea tinerei artiste transpare şi în stilul abordat. Fiecare proiect aduce o nouă interpretare şi uneori o nouă tehnică de lucru. După cum puteţi observa în atelier, există serii de grafică, altele de pictură, iar altele în tehnică mixtă, respectiv o tehnică de colaj specifică artistei, care combină linogravura, pictura, desenul şi colajul.

Expoziţia de faţă marchează şi ea o schimbare de stil şi de atitudine. „Tablouri pentru ingineri” este în acelaşi timp un manifest artistic şi o probă de dexteritate conceptuală. Incongruenţa dintre receptarea intrinsecă a valorii plastice şi un anume determinism cultural a ceea ce s-ar putea numi, parafrazându-l pe M. Baxandall, the professional’s eye, este doar aparentă. Extrapolând de la apetenţa pentru artă a exponenţilor unor medii profesionale distincte de cele ale proximilor domeniului, critici şi istorici de artă, arhitecţi sau designeri, referindu-ne aici în special la binecunoscutele saloane ale medicilor de exemplu, prezentul discurs se poate chintesenţializa prin următoarea condensare conceptuală retorică: De ce nu s-ar bucura şi inginerii de artă?

Vă propunem aşadar o viziune inovatoare, cu agendă socială dar deloc lipsită de calităţi estetice, care intenţionează să demoleze, la nivel simbolic, desigur, întreaga tradiţie orală care separă în mod arbitrar şi discriminator universul ingineriei de cel plastic.

Întrebaţi-vă doar care sunt elementele care instaurează o operă de artă: sunt ele modalitatea formală de prezentare (afişul, pliantul, suportul picturii, modalitatea de înrămare, etichetele şi titlurile tablourilor, contextul expoziţional, panotajul) sau reacţia co-participativă a privitorului şi componenţa ludică?

Vă mulţumesc!

Artistul Ana-Maria Gruia:

Eu … aş dori să mulţumesc celor care m-au sprijinit şi au crezut în acest proiect, preşedintelui asociaţiei apARTe, criticului de artă, prietenilor, familiei care se află în sală…Ăăă, ce pot să vă spun … decât că… mi s-a părut interesant să pictez motoare şi lucruri … inginereşti şi că … vă mulţumesc pentru prezenţă.

Ana-Maria Gruia

După toată această exagerare căutată, haideţi să vorbim cu cuvinte şi să vă spun care este de fapt povestea şi mesajul tablourilor mele pentru ingineri. Totul a pornit de la prietenii şi cunoscuţii ingineri care au afirmat întotdeauna că ei nu se pricep şi nu înţeleg arta. M-am gândit atunci să pictez nişte tablouri pe care să le înţeleagă. Chiar dacă la început intenţia era uşor ironică, am ajuns inevitabil la eternele întrebări despre ce face ca o lucrare să fie bună sau proastă, înţeleasă, apreciată, sau „bine cotată”. În general, sunt adepta bunului simţ şi mi se pare de bun simţ ca un tablou să fie valorizat pentru ceea ce este el şi nu pentru cota autorului, pentru povestea sau extravaganţa cu care este prezentat.

Mai sunt o serie de lucruri care mi se par de bun simţ general:

- ca titlul unui tablou să reflecte imaginea şi nu să fie unul bombastic şi absurd. Sunt sigură că aţi fost la expoziţii cu lucrări denumite „Vis”, „Metamorfoză”, „Compoziţie”, „apus de soare peste satul învăluit în ceaţă” etc., etc.

- ca evenimentul artistic să se bazeze nu doar pe o idee, pe un concept, sau pe un „happening”, ci să păstreze şi un obiect artistic în sine, o „producţie” artistică efectivă dacă vreţi. Mă revoltă de exemplu Damien Hirst care expune rechini în gelatină. Mă depăşeşte complet!

- ca discursurile de la un vernisaj să fie pe înţeles. Altfel, ne întoarcem la biserica medievală cu slujba în limba latină sau slavonă. N-ai rezolvat nimic!

- ca preţul unei opere de artă să fie accesibil, normal. Dacă îţi place într-adevăr un tablou, să ţi-l poţi cumpăra. Un preţ enorm nu face un tablou mai bun J Apropo, lista expusă face desigur parte din exagerare şi dacă vă plac lucrările vă rog să mă întrebaţi de preţ…

Legat de sursa de inspiraţie, sunt sigură că ingineri vor înţelege efectiv mai bine: am pictat nişte motoare dezmembrate în Oser, ţevile de gaz de la fostul atelier, motoreta în reparaţii a proprietarului, panoul electric de la bloc. Şi sincer, chiar mi se par obiecte estetice, după cum este tencuiala scorojită, rugina, sau un cofraj de ouă scăpat pe jos. Cred că aproape orice poate fi pictat şi transformat în artă, dar discuţia legată de această transformare în sine chiar este prea complicată pentru a o discuta aici..

Aşadar, declarăm deschisă expoziţia, vă mulţumesc că aţi acceptat „jocul”/”convenţia” şi .. vă mai aşteptăm la atelier!